† SERAFIM
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească binecuvântare.
Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,
Aducem mulţumire bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem încă odată la marele Praznic al Naşterii după trup a Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile şi binefacerile pe care le revarsă neîncetat asupra fiecăruia dintre noi şi asupra lumii întregi, chiar dacă nu ne dăm seama întotdeauna că „totul este har”, că totul este darul lui Dumnezeu, cum ne spune Sfânta Scriptură şi toată Tradiţia duhovnicească a Bisericii noastre. Aceasta înseamnă că tot ce se petrece în viaţa noastră şi a lumii întregi se petrece prin pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu: cele bune sunt darul exclusiv al lui Dumnezeu, iar cele rele sunt îngăduite de El pentru păcatele noastre, dar nu spre pierderea, ci spre mântuirea noastră, căci „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului” (I Tim 2, 4) şi de aceea „toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Rom 8, 28).
Harul lui Dumnezeu care coboară în inima noastră la Botez şi ni se împărtăşeşte mereu prin Sfintele Taine ale Bisericii, ca şi prin rugăciunea personală, prin post şi prin toată fapta bună pe care o săvârşim este tocmai puterea lui Dumnezeu care ne inspiră şi ne ajută să facem mereu binele, să iubim pe semenii noştri şi să trăim o viaţă curată şi sfântă. „Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), zice Mântuitorul Iisus Hristos. Într’adevăr fără Dumnezeu nu putem face nimic bun! De aceea „totul este har”, totul este darul lui Dumnezeu asupra noastră pentru care trebuie să-I mulţumim neîncetat pentru că nimic nu-i mai folositor omului ca mulţumirea: mulţumirea adusă lui Dumnezeu şi mulţumirea adusă semenilor noştri. Căci cum spune înţelepciunea poporului „nemulţumitului îi ia Dumnezeu darul”.
Îi mulţumim deci lui Dumnezeu în această sfântă zi de Sărbătoare pentru sănătatea pe care o avem de la El, Îi mulţumim pentru că ne dă cele necesare vieţii, că avem ce mânca şi cu ce ne îmbrăca, că avem un acoperiş deasupra capului.
Le mulţumim semenilor noştri, familiei şi societăţii în care trăim pentru că ne acceptă aşa cum suntem, cu calităţile şi defectele pe care le avem fiecare.
Şi dacă mulţumim mereu, darul lui Dumnezeu se va revărsa tot mai mult asupra noastră! Iată ce spune Sf. Isaac Sirul (sec. VII): „Ceea ce aduce harul lui Dumnezeu în om este o inimă mişcată spre o mulţumire neîncetată. Ceea ce vâră ispitele în suflet e mişcarea de murmur (de nemulţumire) stârnită neîncetat în inimă. Dumnezeu e răbdător cu toate neputinţele omului, dar nu rabdă să nu certe povăţuitor pe cel ce murmură neîncetat”, adică pe cel ce este mereu nemulţumit.
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca „Anul omagial euharistic, al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii ca şi Anul Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, de la a căror moarte prin tăierea capului se împlinesc 300 de ani.
Prin această proclamare, Sfântul Sinod, format din toţi ierarhii Bisericii, doreşte să ne facă pe toţi: ierarhi, preoţi şi credincioşi mai conştienţi de ceea ce reprezintă pentru fiecare din noi Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie pentru ca să ne folosim şi mai mult decât am făcut-o până acum de aceste Taine dătătoare de viaţă.
Să ne bucurăm deci şi mai mult de iertarea care vine de la Dumnezeu prin Taina Spovedaniei şi de viaţa care ni se împărtăşeşte prin Taina împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Din păcate, credincioşii români, atât în Ţară cât şi aici în Diaspora, se spovedesc şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine mult mai rar decât o fac credincioşii altor Biserici Ortodoxe, cum sunt grecii sau ruşii. Dacă mergem într-o duminică oarecare la o biserică grecească sau rusească vom vedea că majoritatea credincioşilor prezenţi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului. Noi avem parohii în care până şi în Sfintele Posturi de peste an, chiar şi în Postul Mare se împărtăşesc foarte puţini credincioşi.
Realitatea dureroasă este că majoritatea credincioşilor noştri nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc niciodată. Iar vina pentru aceasta o purtăm noi ierarhii şi preoţii pentru că nu îndemnăm destul pe credincioşi ca să se spovedească şi să se împărtăşească. Ba de multe ori punem sarcini asupra lor pe care nici noi nu le purtăm. Mă refer aici la postul de trei zile pe care unii preoţi, nu neapărat din Mitropolia noastră, îl pretind de la credincioşi înainte de a se împărtăşi sau că legăm întotdeauna împărtăşania de spovedanie. Cei mai mulţi credincioşi cred că nu ne putem împărtăşi niciodată fără ca să ne spovedim mai întâi. Totuşi trebuie să ştim că nici un canon al Bisericii şi nici un Sfânt Părinte nu impune vreun post înaintea împărtăşaniei şi nu condiţionează împărtăşirea de spovedanie. Dimpotrivă canoanele şi Părinţii cer ca toţi creştinii care participă la Sf. Liturghie să se împărtăşească pentru că altfel Liturghia care este Cina Domnului nu-şi împlineşte scopul, acela de a ne hrăni cu Trupul şi Sângele Domnului.
Nimeni din cei invitaţi la o cină nu stă la masă fără să mănânce din bucatele pregătite de gazdă. Tot astfel şi Mântuitorul ne invită mereu la Cina Sa care este Sf. Liturghie pentru ca să ne hrănească cu Trupul şi Sângele Său. Singura condiţie care ni se cere pentru a ne împărtăşi de fiecare dată când participăm la Sf. Liturghie este aceea de a nu fi căzuţi, prin păcate de moarte, din starea de har, adică din starea de membri ai Bisericii primită la Botez. Pentru că păcatele mari sau „păcatele de moarte” ne despart de Hristos, ne fac să cădem din starea de har primită la Botez.
În acest caz, trebuie neapărat să ne spovedim, să ne plângem păcatul şi să împlinim un canon de post şi de rugăciune pentru ca să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel după împlinirea canonului rânduit de preotul duhovnic, spovedania ne repune în starea de har pierdută prin păcat şi ne reintegrează în Biserică pentru ca să ne putem împărtăşi cu Sf. Taine ale lui Hristos.
„Păcatele de moarte” - numite aşa pentru că atrag osânda morţii asupra noastră dacă nu le spovedim şi nu ne pocăim pentru ele - sunt acestea: lepădarea de Hristos prin necredinţă sau hulirea Numelui Său prin înjurături, crima (inclusiv avortul chirurgical sau prin medicamente aşa zis contra-concepţionale, dar care produc avortul timpuriu), desfrâul sau călcarea fidelităţii conjugale, inclusiv trăirea împreună fără Cununia la biserică, ura şi ţinerea de minte a răului, adică neputinţa de a ierta pe cei ce ne-au greşit, ca şi nedreptăţirea semenilor prin minciună şi furt ca să profităm de pe urma muncii lor.
Aceste păcate trebuie neapărat mărturisite pentru a lua dezlegare de la Dumnezeu şi pentru a ne uşura conştiinţa. Sunt însă şi alte nenumărate păcate mici care nu sunt „de moarte” (vezi I Ioan 5, 16-17) şi pe care le săvârşim toţi, zi de zi, dar acestea nu sunt opritoare de la împărtăşirea cu Sf. Taine. Şi pe acestea trebuie să le spovedim, dar nu este bine să legăm împărtăşirea de spovedania lor. Ne putem deci împărtăşi cu o spovedanie de mai multe ori. Să avem doar binecuvântarea preotului. Desigur este foarte bine să ne spovedim cât mai des de toate păcatele. Spovedania însă este absolut necesară când am păcătuit grav prin păcatele enumerate mai sus. Cine a săvârşit aceste păcate nu se poate apropia de Sfintele Taine fără spovedanie şi fără împlinirea canonului de pocăinţă dat de preot.
În ce priveşte postul, canoanele nu pretind alt post înainte de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului decât postul rânduit de Biserică, adică cel de miercurea şi vinerea şi din cele patru Posturi de peste an. Este de asemenea bine ca să citim de fiecare dată când ne cuminicăm rugăciunile prevăzute înainte de împărtăşire. În aceste rugăciuni mărturisim că nu suntem vrednici să ne împărtăşim cu Sfintele Taine ale lui Hristos, dar îndrăznim să ne apropiem de ele cu credinţa că Hristos nu respinge pe nimeni din cei ce se apropie de El cu dragoste şi că prin împărtăşire primim iertare şi vindecare de neputinţele sufleteşti şi trupeşti.
Vă pun deci tuturor la inimă să vă împărtăşiţi cât mai des, chiar regulat, în fiecare duminică, dacă nu trăiţi în păcatele de moarte amintite înainte. Iar dacă cineva a căzut din ispita diavolului în vreunul din aceste păcate, să alerge fără întârziere la duhovnic şi să se spovedească. Pe Preacucernicii Preoţi îi rog din inimă să-i cheme mereu pe credincioşi la Sf. Potir şi să-i hrănească cu cea mai sfântă hrană care este totodată şi doctorie pentru suflet şi pentru trup.
Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale şi le conduce la păşunea cea mai aleasă. Această păşune nu este alta decât Sfânta Împărtăşanie.
Iubiţi credincioşi,
Mitropolia noastră îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod şi fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache, care au pătimit moarte mucenicească prin tăierea capului la Constantinopol în 15 august 1714.
Sfinţii Brâncoveni sunt cele mai înalte exemple de credinţă din toată istoria noastră, căci deşi erau bogaţi, nu şi-au lipit sufletul de bogăţie, ci au mărturisit credinţa creştină cu preţul vieţii. Ei puteau să-şi salveze viaţa lepădându-se de Hristos, dar n-au făcut-o pentru ca să nu-şi piardă sufletele pentru veşnicie.
Oare noi ştim să ne păstrăm credinţa ortodoxă şi s-o practicăm în lumea în care trăim? Mai cu seamă că nimeni nu ne cere să ne lepădăm de ea. Din păcate cei mai mulţi dintre noi ne lăsăm uşor învăluiţi de valurile lumii şi de grijile vieţii şi uităm de rugăciune, uităm de post şi de Biserică. Nu mai ţinem unii la alţii şi nu-i mai creştem pe copii cu credinţă şi cu frica sfântă de Dumnezeu ducându-i la biserică pentru ca să primească mereu Trupul şi Sângele Domnului. Astfel ne pierdem în această lume şi, dacă nu ne trezim la timp, ne putem pierde şi pentru veşnicie. De aceea Dumnezeu îngăduie să vină asupra noastră tot felul de încercări şi suferinţe, drept consecinţe ale păcatelor noastre, pentru ca măcar aşa să ne întoarcem la El.
Punându-vă la inimă aceste sfinte învăţături cu nădejdea că le veţi urma spre binele Vostru al tuturor, cu prilejul Crăciunului şi Anului Nou, Vă fac cele mai calde urări de sănătate şi de viaţă îndelungată. Sărbători fericite şi La mulţi ani!
Al vostru de tot binele doritor şi rugător fierbinte către Domnul,
† Serafim
Arhiepiscop şi Mitropolit